Italia a interzis utilizarea sistemelor de recunoaștere facială și a „ochelarilor inteligenți”

Italia a interzis luni utilizarea sistemelor de recunoaștere facială și a „ochelarilor inteligenți”, Agenția pentru Protecția Datelor emițând o atenționare pentru două municipalități care experimentau tehnologiile. Sistemele de recunoaștere facială care utilizează date biometrice nu vor fi permise până când nu va fi adoptată o lege în acest sens sau cel puțin până la sfârșitul anului viitor, a transmis autoritatea responsabilă cu supravegherea respectării confidențialității conform Reuters.

Decizia este exceptată atunci când astfel de tehnologii joacă un rol în anchetele judiciare sau în lupta împotriva criminalității. „Moratoriul decurge din necesitatea reglementării cerințelor de eligibilitate, a condițiilor și garanțiilor referitoare la recunoașterea facială, cu respectarea principiului proporționalității”, a menționat agenția într-un comunicat.

Potrivit legislației Uniunii Europene și italiene, prelucrarea datelor cu caracter personal de către organismele publice care utilizează dispozitive video este în general permisă din motive de interes public și atunci când este legată de activitatea autorităților publice, se mai precizează în comunicat. Cu toate acestea, municipalitățile care doresc să apeleze la astfel de tehnologii trebuie să încheie „pacte de securitate urbană” cu reprezentanții guvernului central. Agenția a răspuns la măsurile luate în orașul Lecce, din sudul Italiei, unde autoritățile au anunțat că vor începe să folosească o tehnologie bazată pe recunoașterea facială. Municipalitatea a primit ordin să furnizeze o descriere a sistemelor adoptate, scopul și temeiul legal, precum și o listă a bazelor de date accesate de dispozitivele respective de monitorizare. Autoritatea responsabilă cu supravegherea respectării confidențialității a vizat și orașul toscan Arezzo, unde Poliția locală urma să fie echipată cu superochelari cu infraroșu ce pot recunoaște numerele de înmatriculare ale mașinilor.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare