Zelenski l-a ras și pe prim-vicesecretarul Consiliului Naţional de Securitate şi Apărare

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a demis pe prim-vicesecretarul Consiliului Naţional de Securitate şi Apărare, Ruslan Demcenko, pe seama căruia o investigaţie jurnalistică a pus un acord semnat în anul 2010 şi care a favorizat ocuparea peninsulei Crimeea de către Rusia, relatează luni agenţia EFE conform Agerpres.

Potrivit publicaţiei ucrainene The Kyiv Independent, decizia lui Zelenski are legătură cu respectiva investigaţie publicată în noiembrie de Radio Europa Liberă.

Consilierul principal al lui Zelenski, Mihailo Podoleak, afirmă însă că eliberarea din funcţie a lui Demcenko – aflat în acel post din iunie 2020 – este motivată de ”motive personale legate de starea de sănătate” şi nu are legătură cu ”vreo teorie a conspiraţiei”.

Conform acelei investigaţii jurnalistice, Ruslan Demcenko a susţinut în anul 2010 semnarea acordului cunoscut sub numele de Pactul de la Harkov, prin care Ucraina a extins Rusiei chiria instalaţiilor navale din Crimeea în schimbul achiziţiei de gaz natural rusesc în condiţii favorabile.

Noua destituire intră în şirul demiterilor ordonate recent de preşedintele Zelenski în sistemul instituţiilor de forţă ucrainene, cele mai notabile fiind cele ale lui Ivan Bakanov, şeful Serviciului de Securitate (SBU) şi prieten din copilărie al preşedintelui, şi ale procurorului general Irina Venediktova.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare