Vicepremierul Kelemen Hunor: Sancţiunile împotriva Rusiei trebuiau introduse, dar preţul îl vom plăti cu toţii în această iarnă. Va fi o iarnă grea, poate cea mai grea iarnă din ultimii 40-50-60 de ani

Europa s-ar putea confrunta cu cea mai grea iarnă din ultimii 60 de ani, a declarat, marţi seara, vicepremierul Kelemen Hunor, lider al UDMR.

„Va fi o iarnă grea şi sper că noi nu vom avea probleme cu gaze, dar vor fi mai scumpe, asta este clar, asta este situaţia. Noi am adoptat o lege mai devreme prin care stabilim preţurile până în aprilie 2023, ca să trecem peste iarnă, că noi am estimat că va fi o iarnă grea, la fel şi pentru curentul electric. Dar, aşa cum se conturează peste tot în Europa, va fi o iarnă grea, poate cea mai grea iarnă din ultimii 40-50-60 de ani chiar, pentru toată Europa, din păcate. Noi putem asigura cam 80% din necesităţile României pe piaţa gazelor naturale, dar în jur de 2 miliarde de metri cubi trebuie să cumpărăm şi noi de pe piaţă şi, dacă nu cumpărăm, atunci sigur avem o altă problemă, dar eu sunt convins că vom avea gaze, vom avea curent electric şi, prin compensare, reuşim să trecem cât de cât iarna. Dar ar fi foarte, foarte greşit să spunem că totul e OK, totul e roz, ne aşteaptă o iarnă uşoară”, a afirmat Kelemen Hunor la postul B1 TV.

Potrivit vicepremierului, „sancţiunile împotriva Rusiei trebuiau introduse, dar preţul îl vom plăti cu toţii în această iarnă”.

„Nu, ne aşteaptă, din păcate, o iarnă grea, cu inflaţie, cu inflaţia datorită războiului, şi nu numai, dar acum simţim inflaţia cauzată de război, simţim o altă problemă care a apărut în perioada Covid şi amplificat de război, lanţurile logistice s-au rupt şi se rup în continuare. Sancţiunile, în primul rând, vom plăti noi, cei din Uniunea Europeană, sancţiunile împotriva Rusiei, şi totuşi trebuiau luate aceste sancţiuni, nu puteai fără aceste sancţiuni că nu aveai alte pârghii, Europa, Uniunea Europeană, dar trebuie să spunem franc: preţul în această iarnă îl vom plăti cu toţii, din păcate, şi nu se prevăd în acest moment, nu există niciun semn că se apropie sfârşitul războiului. Nici n-au început negocierile de pace. Va fi, din păcate, un conflict mai lung decât au crezut unii acum şase luni de zile”, a adăugat liderul UDMR.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare