Erdogan amenință că rupe acordul pentru intrarea în NATO a Suediei și Finlandei

Acordul semnat cu Finlanda şi Suedia de a renunţa la veto-ul faţă de candidatura lor la NATO nu reprezintă finalul chestiunii şi obligă cele două state nordice să îşi respecte promisiunile, a declarat vineri preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, potrivit Reuters și Agerpres.

După mai multe ore de discuţii care au avut loc marţi la Madrid, Erdogan şi liderii finlandez şi suedez au convenit asupra unei serii de măsuri de securitate în schimbul unui sprijin din partea Ankarei, care îşi exprimase îngrijorări legate de terorism şi embargoul asupra armelor.

Vorbind cu presa în timpul zborului de întoarcere de la summitul NATO de la Madrid, Erdogan a spus că nu trebuie să se grăbească ratificarea celor două candidaturi în parlament. Ankara trebuie să vadă mai întâi dacă cele două ţări îşi respectă promisiunile făcute pe baza memorandumului, inclusiv extrădarea suspecţilor căutaţi de Turcia, a spus el.

„Trebuie să se ştie că aceste semnături nu înseamnă că subiectul s-a încheiat. Fără aprobarea parlamentului nostru, (acordul) nu intră în vigoare. Prin urmare, nu e nevoie să ne grăbim”, a spus Erdogan, citat de postul de televiziune NTV.

„Mingea este acum în terenul lor. Suedia şi Finlanda nu sunt membre ale NATO”, a adăugat el.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare