Ministrul britanic al forţelor armate susține bombardarea Rusiei de către Ucraina cu arme furnizate de Londra

Un ministru britanic şi-a exprimat sprijinul pentru loviturile ucrainene asupra unor ţinte militare din spatele liniilor ruse, chiar dacă armele utilizate ar fi furnizate de Londra, relatează marţi Press Association şi dpa conform Agerpres.

Ministrul forţelor armate James Heappey a afirmat că sunt ”toate şansele” ca forţele Moscovei să fie respinse cu sprijinul furnizat Kievului de către aliaţi.

El a respins însă afirmaţia ministrului de externe rus Serghei Lavrov potrivit căreia aliaţii occidentali ”toarnă gaz pe foc” prin faptul că livrează Ucrainei putere de foc.

Atunci când a fost întrebat dacă Marea Britanie susţine loviturile ucrainene asupra depozitelor de combustibili din Rusia, Heappey a răspuns: ”Evident”. El a declarat pentru Times Radio că este ”absolut legitim pentru Ucraina să ţintească Rusia în adâncime pentru a perturba logistica ce, dacă nu ar fi perturbată, ar contribui direct la moartea şi carnagiul de pe pământul ucrainean”.

Demnitarul britanic a adăugat că nu este ”neapărat o problemă” dacă arme donate de ţara sa sunt utilizate pentru a lovi ţinte de pe teritoriul rus. ”Există o mulţime de ţări în lume care operează echipamente care au fost importate din alte ţări; atunci când aceste piese de echipament sunt folosite tindem să nu învinovăţim ţara care le-a produs, ci ţara care le foloseşte”, a adăugat el.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare