Șeful spionajului extern rus: Nu este un război rece „rece”, ci destul de „fierbinte”

Şeful Serviciului de Informaţii Externe al Rusiei (SVR), Serghei Narâşkin, a declarat joi că este greşit să se vorbească de un Război Rece între Rusia şi Occident, întrucât situaţia a devenit deja „fierbinte”, relatează Reuters conform Agerpres.

„Politicienilor şi comentatorilor din Occident le place să numească ceea ce se întâmplă ‘un nou Război Rece’. Se pare că paralelele istorice nu sunt pe deplin potrivite aici”, a afirmat Narâşkin, conform declaraţiei sale postate pe site-ul SVR.

„Numai şi pentru faptul că în a doua jumătate a secolului al XX-lea Rusia a luptat cu Occidentul la distanţe îndepărtate, iar acum războiul a ajuns chiar la graniţele Patriei noastre. Deci, pentru noi, cu siguranţă nu este ‘rece’, ci destul de ‘fierbinte'”, a declarat el.

Comentariile lui Narâşkin survin după o serie de declaraţii ale preşedintelui rus Vladimir Putin şi altor demnitari de rang înalt, înainte şi după invazia în Ucraina, că Rusia este unul din principalele state deţinătoare de arme nucleare.

Aceste comentarii au fost interpretate de către guvernele occidentale ca un avertisment că Putin poate escalada şi mai mult conflictul, deşi Moscova neagă aceasta.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare