Pianist rus, ambasador al Bunei Voinţe al UNESCO, interzis la Paris, Viena și Barcelona

După Barcelona şi Viena, Parisul a anulat la rândul său recitalul pianistului rus şi ambasador al Bunei Voinţe al UNESCO Denis Matsuev, care era prevăzut să aibă loc pe 31 mai la Théâtre des Champs-Élysées, în urma invaziei ruse din Ucraina, relatează miercuri EFE conform Agerpres.

Cunoscutul pianist, în vârstă de 46 de ani, susţine sute de concerte pe an în întreaga lume şi a fost numit ambasador al Bunei Voinţe în aprilie 2014, de directoarea UNESCO de atunci, bulgăroaica Irina Bokova.

Denis Matsuev a fost numit atunci ambasador pentru eforturile sale de „promovare a muzicii” între cei tineri şi pentru a impulsiona „toleranţa” între naţiuni, datorită festivalurilor internaţionale pe care le organizează.

În acelaşi comunicat, Théâtre des Champs-Élysées informează că şi dirijorul rus Valeri Gherghiev, colaborator până de curând al Orchestrei Filarmonice din Rotterdam, nu se va afla la Paris în următorul sezon de concerte.

Valeri Gherghiev, care fost înlăturat din fruntea unui turneu al Filarmonicii din Paris şi din Viena, este cunoscut ca un apropiat al preşedintelui rus, Vladimir Putin.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare