Soros o dat-o în bară: Compară Ucraina cu eliberarea Budapestei făcută de Armata Română și Armata Roșie

Investitorul miliardar și mare donator politic George Soros a făcut o paralelă între naziști și situația din Ucraina într-o postare pe blog, în care a comparat conflictul actual cu asediul din 1944 al Budapestei aflat sub ocupație nazistă de către armata sovietică și cea română.

În postarea publicată sâmbătă pe site-ul său, Soros a cerut lumii să „stea alături de Ucraina, așa cum sunt ei cu noi” înainte de a găsi asemănări aparente între acțiunea militară rusă în Ucraina și asediul Budapestei, pe atunci deținut de naziști, oraș eliberat de către forțele sovietice și Armata Română.

Asediul de la Budapesta sau Bătălia de la Budapesta a fost încercuirea timp de 50 de zile de către forțele sovietice și române a capitalei Ungariei, Budapesta, aproape de sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial. Orașul s-a predat necondiționat la 13 februarie 1945. A fost o victorie strategică pentru Aliați în marșul lor către Berlin.

„Ucrainenii curajoși sunt acum în prima linie și își riscă viața într-un atac care îmi amintește de asediul Budapestei din 1944 și de asediul Sarajevo din 1993”, a menționat miliardarul.

Mesajul a apărut și pe contul de Twitter al lui Soros, dar a fost eliminat ulterior după ce unii dintre utilizatori au indicat paralelele ciudate. Postarea de blog este încă accesibilă pe site-ul lui Soros de luni dimineață.

„Este important ca atât alianța transatlantică (Statele Unite, Canada, Uniunea Europeană și Regatul Unit), cât și alte națiuni să facă tot ce le stă în putere pentru a sprijini Ucraina în timpul ei de amenințare existențială”, a declarat șeful Open Society Foundations, acuzându-l pe președintele rus Vladimir Putin că a ordonat „un atac direct asupra suveranității tuturor statelor care au fost cândva în Uniunea Sovietică și nu numai”.

Asediul Budapestei din 1944, pe atunci ocupat de armata nazistă, a fost înconjurat de trupe sovietice și românești timp mai multe luni de zile cu lupte istovitoare din casă în casă. Soros, atunci în vârstă de 14 ani și de origine evreiască, a susținut mai târziu că a putut supraviețui ocupației naziste a orașului său doar pentru că familia sa a reușit să obțină legitimații creștine.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare