Șeful liberal al CJ Cluj acuză întârzierea în numirea unui prefect PNL: Aici nu poate fi decât incompetența celor de la București, care trebuie să facă procedurile, fie o rea voință a cuiva din conducerea centrală

Alin Tișe, președintele PNL al Consiliului Județean (CJ), a comentat întârzierile în numirea unui prefect liberal la Cluj și a dat vina pe incompetența „celor de la București”.„Aici nu poate fi decât incompetența celor de la București, care trebuie să facă procedurile, fie o rea voință a cuiva din conducerea centrală. Se știe că funcția de prefect este una politică, deci nu e o funcție cu examen cum era până acum, chiar formal cum era ea, deci, cu statutul de înalt funcționar public. Se tărăgănează inadmisibil, eu am avut o luare de poziție în forurile centrale (ale PNL – n. red). Am spus ce am avut de spus de-a lungul timpului cu privire la subiect. Mi-au dat promisiuni că se va întâmpla cât mai repede, iar eu cred asta”, a spus Alin Tișe conform Ziua de Cluj.

„Din punct de vedere instituțional și al colaborării, n-am nimic să îi reproșez prefectului (István Szilárd Tasnádi – n. red.) și aici mă refer strict la calitatea dânsului de funcționar public și de jurist, nu mă refer la ceea ce s-a încercat să se speculeze, cu faptul că ar fi maghiar. Nu are nicio legătură. Eu am cerut atunci prefect PNL pentru că eu am considerat că e partidul care a fost legitimat prin cele mai multe voturi. Putea să fie un prefect maghiar de la PNL, nu discutăm despre naționalitatea prefectului. Discutăm despre formațiunea politică care, în urma voturilor clujenilor, ar fi obținut cele mai multe voturi. Pe acest considerent am spus că PNL ar fi îndreptățit să aibă un prefect. La momentul respectiv nu s-a considerat asta, am acceptat în final că dorința altora a fost să se facă altfel numirea, iar acum sunt convins că se va întâmpla cât mai repede chestiunea. Dacă mă întrebați despre persoană, la modul sincer, nu am discutat încă în partid despre cine ar putea fi. Am văzut variantele din presă. Nu am discutat în forurile noastre depre vreo persoană”, a precizat președintele CJ Cluj.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare