Franța vrea ca țările care nu vor să primească migranți să plătească scump: Această solidaritate este obligatorie, fie că se exprimă prin relocare, fie printr-un sprijin financiar foarte consistent

Franţa vrea ca statele membre ale UE care refuză să accepte solicitanţi de azil să participe financiar la solidaritatea cu ţările care îi primesc şi cu cele de „primă intrare”, a afirmat joi ministrul francez de interne, Gerald Darmanin, în cadrul unei reuniuni cu omologi europeni la Lille, transmite AFP conform Agerpres.

Franţa, care deţine preşedinţia semestrială a Consiliului UE, doreşte ca reforma politicii de migraţie, dosar extrem de sensibil, să avanseze „în etape”, a explicat Darmanin.

Remarcile sale vin după ce miercuri preşedintele francez Emmanuel Macron a pledat în favoarea unei guvernări politice a Spaţiului Schengen, pentru mai buna protejare a graniţelor externe ale UE, menţionează AFP.

În timp ce ministrul german de interne, Nancy Faeser, a vorbit de o „coaliţie a bunăvoinţei” pentru primirea solicitanţilor de azil, Darmanin a arătat că Franţa încearcă să obţină angajamente din partea unui „important grup de ţări europene” cu privire la relocarea migranţilor, cu scopul de a ajuta ţările în care aceştia ajung iniţial, cum este Italia.

„Iar cei care nu ar accepta aceste relocări (…), a spus ieri preşedintele Republicii”, ar urma să ofere „un sprijin financiar foarte important ţărilor de primă intrare şi celor care acceptă relocările'”, a insistat Darmanin.

„Ideea ar fi să se spună: această solidaritate este obligatorie, fie că se exprimă prin relocare, fie printr-un sprijin financiar foarte consistent”, a adăugat el.

Unele ţări ale UE, între care cele din grupul de la Visegrad (Ungaria, Polonia, Republica Cehă şi Slovacia), refuză să li se impună primirea de solicitanţi de azil, iar în timp ce tentativa de a stabili cote obligatorii de refugiaţi, măsură decisă în timpul crizei migraţiei din 2015, s-a soldat cu un eşec, problema relocărilor continuă să blocheze discuţiile privind un pact european asupra migraţiei şi azilului, propus de Comisia Europeană în septembrie 2020, notează AFP.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare