Ministrul sârb al Apărării: Avem o armă letală

Ministrul sârb al Apărării, Nebojša Stefanović a spus că rachetele antitanc rusești „Kornet”, care au sosit în Serbia la mijlocul lunii decembrie, sunt un instrument cu adevărat impresionant și că Serbia are acum o armă letală. Stefanović a menționat pentru RTS că în perioada următoare vor fi procurate și alte arme noi și se va decide dacă să vor procura avioane sovietice sau franceze. 

Rachetele antitanc rusești „Kornet” au sosit în Serbia la mijlocul lunii decembrie. Este vorba despre unul dintre cele mai moderne sisteme de arme antitanc.

„Este vorba despre într-adevăr o armă impresionantă, respectiv un sistem antiblindat portabil care poate să lovească orice țintă blindată, și tancuri și transportoare blindate și buncăre, atât mobile, cât și staționare, la distanțe de până la opt kilometri, ceea ce este o distanță cu adevărat impresivă, iar Armata Serbiei are acum cu adevărat o armă letală”, a declarat Stefanović.

Bugetul Armatei Serbiei pentru anul viitor este de peste un miliard de euro.

După cum a precizat Stefanović, s-a convenit împreună cu președintele Serbiei Aleksandar Vučić, de a se investi suma de 142 de milioane de euro în fabricile de armament din Serbia.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare