Putin: Angajați ai CIA au fost consilieri în Guvernul rus

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a vorbit despre metodele prin care alte țări au încercat să influențeze asupra Rusiei la mijlocul anilor ’90. Șeful statului a subliniat că, la începutul anilor ‘2000, a stopat acest gen de acțiuni, relatează agenția TASS.

 ”Ia priviți – de la mijlocul anilor ’90 până la începutul anilor ‘2000 – la începutul anilor ‘2000 am scăpat de toți, dar, la mijlocul anilor ’90, în calitate de consilieri, de angajați oficiali ai guvernului Federației Ruse lucrau, așa cum s-a dovedit mai târziu, cadre ale Agenției Centrale de Informații a Statelor Unite”, a declarat Putin la ședința Consiliului pentru Dezvoltarea Societății Civile și Drepturile Omului. 

”Ulterior, ei au fost urmăriți penal în SUA pentru că, în calitate de angajați ai CIA și lucrând la noi, au încălcat legislația americană, au participat la privatizări”, a subliniat președintele. Potrivit spuselor sale, ”acesta este doar un exemplu” de încercare de amestec în treburile Rusiei. ”În realitate, au fost mult mai multe”, a spus Putin. 

Potrivit spuselor sale, ”pe această linie, toul se afla sub cunoscutul control al anumitor țări”. ”La instalațiile noastre de arme nucleare erau specialiști americani, veneau la muncă în fiecare zi de dimineața până seara – stătea un birou și un steag american. Locuiau și munceau acolo. Nu aveau nevoie de nici un fel de instrumente delicate pentru a se amesteca în viața noastră politică, pentru că oricum ei controlau totul”, a mai spus Putin.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare