Cu un an înainte de alegeri, Viktor Orbán are doar 10% avans și a pierdut Budapesta

Mai mult de jumătate, 51% din populaţia adultă a Ungariei ar dori ca prim-ministrul Viktor Orbán să fie reales în funcţie, în timp ce 41% l-ar prefera pe Péter Márki-Zay, arată ultimul sondaj al Fundaţiei Századvég, ale cărui rezultate au fost remise marţi agenţiei ungare de presă MTI.

Documentul reaminteşte că, în urma celui de-al doilea tur al
prealegerilor organizate de opoziţia ungară, Péter Márki-Zay,
primarul oraşului Hódmezővásárhely, va fi candidatul stângii la
alegerile parlamentare din 2022.

Sondajul arată că 51% dintre respondenţi ar dori să-l vadă pe
prim-ministrul în exerciţiu, Viktor Orbán, ca şef al guvernului în
următorii patru ani, în timp ce 41% dintre respondenţi ar susţine
alegerea lui Péter Márki-Zay ca premier. Proporţia celor care au
refuzat să răspundă şi a nehotărâţilor este de 8%.

Conform analizei Fundaţiei Századvég, pe baza defalcării după
reşedinţă, se poate afirma că preferatul stângii la funcţia de
prim-ministru este mai popular în capitală, în schimb are mai mică
susţinere şi popularitate în rândul alegătorilor din provincie.

Potrivit sondajului, 54% din locuitorii Budapestei ar dori să-l
vadă pe Márki-Zay ca şef al guvernului, comparativ cu 42% din
locuitorii reşedinţelor de judeţ şi 37% atât din populaţia
oraşelor, cât şi în mediul rural.

În schimb, realegerea lui Viktor Orbán ar fi susţinută de 38%
din populaţia capitalei, în timp ce în cazul tuturor tipurilor de
localitate din provincie, actualul premier este preferat de peste
jumătate din respondenţi, astfel Orbán având o susţinere de 52% în
reşedinţele de judeţ, 54% în oraşe şi 56% în sate.

Analiza fundaţiei aminteşte că Gergely Karácsony, primarul
Budapestei care s-a retras din cursa prealegerilor în favoarea lui
Péter Márki-Zay, şi-a anunţat oficial candidatura în mai, atunci,
potrivit sondajelor Századvég, Karácsony avea o susţinere de 42%,
în timp ce Orbán se bucura de un sprijin de 50%. Astfel, Gergely
Karácsony a pornit atunci în sondaje dintr-o poziţie mai favorabilă
decât cea actuală a lui Péter Márki-Zay, se arată în analiză.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare