Justiția Paralelă din Slovacia: De câți morți mai e nevoie?

Președintele Parlamentului Slovaciei Boris Kollár i-a acuzat pe liderii politici și ai Poliției naționale că vor să instituie o ”Justiție paralelă” în țară, în condițiile în care în ultima vreme a avut loc un adevărat ”val de arestări” în condiții suspecte sau neclare, transmite publicația aktuality.sk conform RFI. 

Kollár s-a referit în mod special la fostul Șef al agenției de informații (NAKA), Vladimír Pčolinský, arestat în luna martie a.c. sub acuzația de luare de mită și… spionaj . ”Este închis de luni de zile și nimeni nu știe nimic despre el”, a declarat președintele Parlamentului.

Acuzația vine în urma unei reuniuni a conducerii Agenției naționale de informații (NAKA) la care au participat mai mulți lideri politici și ai Poliției. La reuniune au fost prezenți inclusiv primul ministru și președintele țării, Zuzana Čaputová, care însă au negat că subiectul arestării lui Pčolinský ar fi fost pe agenda discuțiilor.

”Nu-mi place de loc acest val de arestări care s-a declanșat anul trecut și care continuă și azi”, a spus președintele Parlamentului, referindu-se și la situația fostului director al Administrației Financiare, Ľudovít Makó. Acesta a fost arestat în septembrie anul trecut și deținut și el în condiții neclare, după ce acuzase de corupție mai multe personalități din domeniul afacerilor și politicii din Slovacia

Kollár a interpelat-o în cadrul unei ședințe a Parlamentului pe ministrul Justiției, Mária Kolíková, în timpul dezbaterilor pe marginea unui proiect normativ privind detenția și condițiile de detenție.

”De câți morți ca cea a lui Milan Lučanský (fost șef al Poliției naționale care s-a sinucis la sfârșitul anului trecut din motive necunoscute– n.r.) mai este nevoie ca să vă treziți?”, a fost mesajul său pentru ministrul Justiției.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare