Migranții au luat cu asalt Ciprul

Ciprul a cerut ajutor partenerilor săi din Uniunea Europeană pentru a face faţă afluxului de migranţi din Siria, spunând că se află în „stare de urgenţă” din cauza supraaglomerării din centrele sale de retenţie, a indicat vineri ministrul cipriot de interne, Nicos Nouris, transmite AFP conform Agerpres.

Nicos Nouris a făcut cunoscut că insula mediteraneeană a primit în ultima săptămână „un val zilnic de sosiri de migranţi” din portul sirian Tartus. Coastele siriene se află la 160 de kilometri de Cipru.

„Din cauza acestei situaţii şi a supraaglomerării din centrele de retenţie, am fost obligat să trimit o notificare scrisă Comisiei Europene”, a spus Nicos Nouris, subliniind că a avertizat că Ciprul „intră în stare de urgenţă la nivel migrator şi nu mai are capacitatea de a primi noi migranţi”.

Potrivit acestuia, circa 4.000 de cereri de azil au fost refuzate din ianuarie. El a solicitat ajutorul Uniunii Europene pentru a repatria aceste persoane în ţări cu care Cipru nu are un acord bilateral, ca Turcia, care nu recunoaşte Republica Cipru.

Autorităţile cipriote au interceptat miercuri o ambarcaţiune care venea din Siria cu 97 de persoane la bord. Iar vineri, 14 sirieni, printre care trei copii, au intrat din Republica Turcă a Ciprului de Nord (RTCN), care ocupă treimea de nord a insulei.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare