Patriarhul Daniel în război cu Teodosie: Duh de indisciplină și de răzvrătire

Conducerea Bisericii Ortodoxe Române (BOR) i-a refuzat controversatului Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, avansarea în ierarhia internă și transformarea în mitropolit, potrivit răspunsului oficial consultat de G4Media.ro. Decizia oficială i-a fost trimisă lui Teodosie de cancelaria Sfântului Sinod ”din încredințarea” Patriarhului Daniel, și constituie un rechizitoriu dur față de comportamentului arhiepiscopului de Tomis. Documentul confirmă relațiile extrem de reci dintre cei doi ierarhi, acutizate de comportamentul lui Teodosie din perioada pandemiei.

Astfel, în scrisoarea din 19 aprilie 2021, Teodosie este acuzat că își dorește transformarea Arhiepiscopiei Tomisului în mitropolie dintr-o ”ambiție personală”, fără ca toate condițiile statutare necesare pentru o astfel de avansare să fie îndeplinite. Teodosie ceruse ridicarea în grad printr-o adresă din 18 februarie 2021.

”Deși, în mod frecvent, Arhiepiscopia Tomisului creează notă discordantă, sfidând recomandările și dispozițiile Patriarhiei Române, totuși solicită Patriarhiei Române ridicarea Arhiepiscopiei la rangul de mitropolie. În Arhiepiscopia Tomisului, normele statutare, cele regulamentare și hotărârile Sfântului Sinod sunt încălcate adesea prin: hirotonia unor teologi din alte eparhii fără ca aceștia să fi prezentat documentele de ieșire canonică din eparhia de care aparțin, admiterea la doctorat a unor candidați cu note sub 8,5, primirea preoților și monahilor din alte eparhii fără acordul chiriarhului eparhiilor respective etc”, mai arată decizia inițiată de patriarhul Daniel.

În plus, documentul arată că Arhiepiscopia Tomisului are ”probleme de natură administrativă, economică, de disciplină canonică și educațională” și arată că o parte dintre acestea au fost discutate în ședința Sfântului Sinod (organismul colectiv de conducere al BOR) din 25 februarie.

Documentul arată că unele inițiative al Arhiepiscopiei Tomisului din perioada pandemiei ”au creat discuții aprinse în media și au adus deservicii de imagine Bisericii Ortodoxe, mai ales că au fost însoțite de o atitudine provocatoare, de lipsă de tact pastoral și de comunicarea deficitară cu autoritatea bisericească superioară, fapt care exprimă un duh de indisciplină și de răzvrătire”.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare