Primarul inculpat al Iașiului: Mă simt în pericol, într-un mare pericol

Primarul Iașiului, Mihai Chirica, pus sub acuzare de DIICOT, afirmă, într-un mesaj video publicat joi pe Facebook, că se simte „într-un grav pericol” și speră ca justiția să nu se facă în cabinete de partid. Chirica spune că vrea să se facă justiție, iar dacă a greșit, va ieși cu demisia public.

„Mă simt în pericol, într-un grav pericol și sper ca justiția să nu se facă în cabinetele de partid. Sper să nu ne întoarcem în timp. Sper ca celelalte instituții ale statului să asculte, să încerce și chiar să facă să se afle adevărul. Nu pot suporta acest lucru. Iașiul are o agendă externă, Iașiul are un proiect pentru Basarabia, Iașiul are un primar care și-a respectat jurământul zi de zi. Iașiul și-a ales un om care să sufere alături de el, dar nu așa. Mă simt în pericol, într-un mare pericol. Nu cer sprijin politic, nici măcar de la PNL, cu toate că am avertizat de la începutul acestui an că presiunea la Iași crește. Nu țin sub nicio formă să fac justiție televizată, dar pare puțin anapoda. Pe 24 ianuarie, ca niciodată, sunt stropit în Piața Unirii fără să mi se ia apărarea, pe 27 sunt trimis în judecată pe un dosar clasat de DNA, pentru care nu am depus ulterior la judecătorie niciodată nicio mărturie pentru că nu s-a admis, iar până la sfârșitul lunii aprilie sunt încadrat în formă de crimă organizată, chiar și pentru omisiunea unei sesizări. Pentru mine nu contează, contează pentru imaginea acestui oraș. De aceea, spun public: mă simt în pericol și rog să se facă justiție. Dacă am greșit, vreau să plătesc public și vreau să mi se spună unde am greșit și atunci voi ieși public cu demisia în mână”, susține Mihai Chirica.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare