20 generali, o sută de înalţi gradaţi şi peste o mie de alţi militari îi cer lui Macron să apere patriotismul: Ministrul apărării vrea să îi sancționeze

Ministrul francez al forţelor armate Florence Parly a cerut sancţiuni contra militarilor – dintre care 20 de generali – semnatari ai unui articol care denunţă ”delictul” Franţei şi îi cere preşedintelui Emmanuel Macron să apere patriotismul, informează marţi AFP conform Agerpres.

”În ceea ce îi priveşte pe militarii care au încălcat datoria rezervistului, evident sunt prevăzute sancţiuni, iar pentru cei care ar fi printre semnatarii semnalaţi, militari activi, i-am cerut şefului Statului Major să aplice regulile care sunt prevăzute în statutul militarilor, adică sancţiuni”, a declarat luni Parly pentru postul de radio France Info.

‘‘Acestea sunt acţiuni inacceptabile”, a adăugat Florence Parly, care duminică a criticat ”articolul iresponsabil”.

Articolul în cauză a fost publicat la 21 aprilie de săptămânalul de dreapta Valeurs Actuelles, fiind semnat de ‘’20 de generali, o sută de înalţi gradaţi şi peste o mie de alţi militari”.

Militarii semnatari denunţă ”ura dintre comunităţi” alimentată de ”un anumit antirasism”, precum şi ”islamismul şi hoardele din suburbii” care supun o parte a teritoriului ”unor dogme contrare Constituţiei” franceze.

Ei se declară ”dispuşi să sprijine politicile care vor lua în considerare salvgardarea naţiunii”.

În săptămâna precedentă apariţiei acestui articol, Valeurs Actuelles publicase un editorial al fostului ministru de dreapta Philippe de Villiers, intitulat ”Fac apel la insurecţie”. Fratele semnatarului, Pierre de Villiers, fost şef al Statului Major al armatei franceze, este considerat un posibil candidat la alegerile prezidenţiale din 2022. 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare