Cât a costat masca Ralucăi Turcan

Poliţia Judeţeană Sibiu a anunţat, joi, că au fost identificate şi amendate şase femei care s-au aflat în bena autovehiculului în care Raluca Turcan, ministrul Muncii, şi Daniela Cîmpean, preşedintele Consiliului Judeţean Sibiu, au fost fotografiate fără mască de protecţie. În remorcă se aflau însă opt persoane, între care şi un copil, transmite news.ro.

Șase este numărul amenzilor date, arată sursa citată. ”Astfel, polițiștii au reținut că la data de 27 martie 2021, aflându-se în bena unui autoturism, respectivele persoane nu au purtat masca de protecție individuală, nerespectând astfel măsurile de protecție a vieții și pentru limitarea efectelor tipului de risc produs  asupra sănătății persoanelor în contextul stării de alertă instituită la nivel național pe linia prevenirii răspândirii virusului SARS CoV-2, fiind aplicate 6 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 3.000 lei, potrivit art. 65 lit. h din Legea 55/2020”.

Imaginile pe baza cărora au fost aplicate sancțiunile au fost făcute publice chiar de către liberalii sibieni (atât pe pagina de Facebook a ministrului Muncii, Raluca Turcan, cât și pe cea a președintei CJ Sibiu, Daniela Cîmpean, și pe cea a PNL Sibiu). Fotografiile au fost realizate sâmbătă, în cadrul unei acțiuni de plantare de copaci organizată de liberalii sibieni. După evenimentul la care, în mai multe situații, cei care au participat nu au purtat mască, o persoană a fost internată cu Covid-19.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare