GRECO: Austria nu luptă împotriva corupției

Consiliul Europei a constatat ”progrese insuficiente” în general din partea Austriei în materie de luptă împotriva corupției în mediile judiciare sau politice, arată un raport al GRECO, organism al Consiliului Europei, scriu agențiile de presă, citate de Agerpres. Conform acestui raport, Austria a pus în practică într-un mod satisfăcător doar două din cele 19 recomandări ale GRECO, propuse în 2017, transmite Ziarul Românesc de la Viena.

GRECO arată prin documentul mai sus amintit că ”nivelul foarte slab de conformitate” cu recomandările sale ”nu a evoluat”, atât în ceea ce privește ”transparența procesului legislativ”, cât și în ceea ce privește ”un cod de conduită pentru deputați” care vizează chestiunile precum conflicte de interese sau declarații de avere.

Referitor la judecători şi procurori, raportul consideră ”regretabil că un număr considerabil de măsuri” avute în vedere din 2018 ”nu au fost încă finalizate”. De asemenea, raportul GRECO menţionează lacunele din procesele de selecţie a magistraţilor şi de evaluare a lor, chiar dacă există ”progrese” legate de noile dispoziţii care le interzic să ocupe simultan funcţii politice sau de principiile deontologice.

În acest context, GRECO solicită Austriei să prezinte cât mai rapid, dar nu mai târziu de 30 septembrie 2021, un raport cu privire la punerea în practică a recomandărilor acestui organism.

Austria a fost dominată în ultimii ani de mai multe scandaluri de corupție.

Cu trei săptămâni în urmă, domiciliul ministrului de finanţe Gernot Blümel, un aliat apropiat al cancelarului Sebastian Kurz, a fost percheziţionat de procurorii anticorupţie care îl tratează ca suspect în legătură cu posibile donaţii pentru Partidul Popular austriac (ÖVP).

Procurorii verifică dacă, în coaliţia precedentă formată din ÖVP şi Partidul Libertăţii, s-a ajuns la un acord între oficialităţi guvernamentale şi compania Novomatic, specializată în aparate de jocuri de noroc pentru cazinouri, pentru a numi un membru al conducerii Casinos Austria în schimbul acordării licenţelor pentru Novomatic.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare