Ungaria pregătește o lege împotriva cenzurii Internetului

În urma consultărilor purtate cu şefii instituţiilor de stat, responsabili ai acestui domeniu, Ministerul Justiţiei din Ungaria va prezenta, în primăvară, Parlamentului ungar un proiect de lege privind reglementarea funcţionării în Ungaria a companiilor globale de tehnologie, a anunţat, marţi, Judit Varga, ministrul ungar al Justiţiei, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Aceasta a explicat că Ungaria nu doreşte de la marile companii
de tehnologie nimic mai mult decât o funcţionare legală,
transparentă şi verificabilă, nimic altceva decât ceea ce se aplică
şi în cazul altor firme, companii mari sau întreprinzători mici.

În postarea sa, Judit Varga a mai scris că Ungaria continuă să
coopereze la pregătirea unor reglementări similare la nivel UE,
însă evenimentele recente au arătat că “trebuie să ne mişcăm mai
repede pentru a-i proteja pe oameni”,
deoarece, astăzi, în mod
arbitrar, oricine poate fi deconectat de la spaţiul online, fără
nicio procedură oficială, transparentă şi echitabilă, fără drept de
contestaţie. Pot fi deconectaţi deopotrivă brutarii, coaforii,
pensionarii, profesorii, companiile mici şi mari, precum şi liderii
de stat, a explicat ministrul.

Niciun prejudiciu digital intenţionat, din interese ideologice
sau de afaceri, nu poate rămâne, de acum încolo, nici în Ungaria,
fără consecinţe, a scris Judit Varga. Aceasta a mai adăugat că
libertatea este rareori oferită în dar. Acum trebuie să luptăm şi
pentru libertatea digitală, se arată în postarea ministrului ungar
al Justiţiei.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare