Redactorii minoritari de la TVR Cluj se vor achita de sarcinile de redactor-şef pe rând schimbându-se săptămânal

Redactorii minoritari de la TVR Cluj se vor achita de sarcinile de redactor-şef pe rând, schimbându-se săptămânal, a anunţat portalul transilvănean Maszol.ro.

Acesta este acordul la care s-a ajuns luni cu Alin Gelmărean,
care a fost numit temporar la conducerea redacţiei minorităţilor
din cadrul studioului din Cluj-Napoca al TVR.

Săptămâna trecută, cotidianul transilvănean “Krónika” a scris
că redactorii emisiunii în limba maghiară de la studioul teritorial
de la Cluj-Napoca al TVR au primit cu stupoare vestea că la
conducerea emisiunilor minorităţilor a fost numit un ziarist român.
În cei 31 de ani care au trecut de la schimbarea regimului nu s-a
mai întâmplat aşa ceva, redactorii-şef au fost, mereu, maghiari.

Alin Gelmărean a căzut de acord cu redactorii asupra faptului
că sarcinile cu privire la producţia de conţinut vor fi
supravegheate, pe rând, de către redactorii minoritari, în timp ce
el se va ocupa exclusiv de probleme administrative în cele 60 de
zile cât este valabilă mandatarea sa.

Toate acestea informaţii au fost transmise către Maszol.ro de
către Hajnal Nagy-Debreczeni, membru în consiliului de
administraţie al TVR, delegat din partea UDMR, care a participat la
şedinţa de luni a redacţiei minorităţilor.

Schimbarea coordonatorului emisiunilor minorităţilor, intens
disputată, a făcut parte din schimbările care au avut loc în cadrul
TVR. Doina Gradea, care ocupă de patru ani funcţia de
preşedintele-director general al televiziunii publice, nu a
prelungit numirea directorilor şi redactorilor-şef de la
studiourile teritoriale, iar începând cu data de 1 ianuarie a
mandatat alte persoane pentru ocuparea acestor funcţii, temporar.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare