Se construiește TransBaiul, anunță șeful CJ Prahova Iulian Dumitrescu. Azuga, Bușteni, Valea Doftanei, Bertea, Aluniș, Vărbilău și Gura Vitioarei. Acest drum va uni, în premieră, DN 1 cu DN 1A

Construim TransBaiul. Este un drum pe care prahovenii și l-au dorit multă vreme.Consiliul Județean Prahova a depus ieri, 9 decembrie 2020, o cerere de finanțare de asistență tehnică pentru un proiect pe fonduri europene nerambursabile în valoare de 45 milioane de Euro în vederea construcției drumului TransBai, anunță președintele CJ Prahova, Iulian Dumitrescu.

ANUNȚUL LUI IULIAN DUMITRESCU

TransBaiul este un drum pe care prahovenii și l-au dorit de multă vreme. Pe lângă punerea în valoare a frumuseților naturale de excepție, acest drum va fi un motor al dezvoltării economice într-o zonă cu aproximativ 35.000 de locuitori de pe raza a șapte unități administrativ-teritoriale (Azuga, Bușteni, Valea Doftanei, Bertea, Aluniș, Vărbilău și Gura Vitioarei). Nu există dezvoltare economică fără o infrastructură bine pusă la punct. Printre beneficiari se numără, de asemenea, șoferii aflați în tranzit, care vor putea ocoli aglomerația de pe Valea Prahovei.

Traseul are o lungime de 88,6 km și presupune realizarea conectivității între mai multe tronsoane de drumuri județene, începând din orașul Azuga, respectiv Bușteni, traversând Golul alpin Munții Baiului până la Trăisteni și continuând pe DJ 102I (Trăisteni– Teșila), DJ 101T (Teșila – Vărbilău), DJ 102 (Vărbilău – Poiana Vărbilău) și DJ 100G (Poiana Vărbilău – Gura Vitioarei), până în comuna Gura Vitioarei. Acest drum va uni, în premieră, DN 1 cu DN 1A.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare