TIMIȘOARA AR PUTEA RĂMÂNE FĂRĂ CĂLDURĂ DE MARȚI: Primarul Fritz cere bani de la Guvern

Primarul municipiului Timişoara, Dominic Fritz, a anunţat, sâmbătă seara, că a cerut sprijinul Guvernului pentru asigurarea furnizării agentului termic către abonaţii sistemului centralizat de încălzire, în această iarnă, care riscă să rămână fără acest serviciu din cauza datoriilor „istorice” şi a penalităţilor companiei COLTERM faţă de distribuitorii de combustibil.

Fritz menţionează, într-o postare pe Facebook, că prefectul judeţului Timiş, Liliana Oneţ, a transmis, la rândul său, cererea primăriei pentru ca Executivul să elibereze banii necesari din fondul de rezervă al Guvernului în acest scop.

„Trebuie să trecem iarna fără întreruperi de căldură şi apă caldă. De aceea am cerut şi sprijinul Guvernului, în urmă cu trei săptămâni, pentru COLTERM, deocamdată fără răspuns. Am reluat discuţiile la Bucureşti, în contextul negocierilor pentru noul guvern, la care particip în acest weekend. (…). Sunteţi 50.000 dintre voi conectaţi la COLTERM şi aproape toate instituţiile din oraş, inclusiv spitalele din prima linie COVID-19. Alţii nu sunt clienţi, dar o bună parte din contribuţiile lor la buget local se duc spre compania locală de termoficare. Nu mi-am dorit să aduc în discuţie ‘greaua moştenire’. Realitatea este că din prima zi de primărie am plătit mai bine de 10% din încasări către COLTERM pentru plata unor datorii uriaşe, penalităţi, facturi la zi ori în avans pentru gaz şi cărbune. Totul ca să nu se oprească căldura şi apa caldă”, afirmă Dominic Fritz.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare