90 milioane de euro pentru inelul ocolitor al municipiului Târgu Mureş

Primarul municipiului Târgu Mureş, Soos Zoltan, şi preşedintele Consiliului Judeţean Mureş, Peter Ferenc, au anunţat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că s-a reuşit, la Ministerul Transporturilor, includerea proiectului inelului ocolitor al municipiului Târgu Mureş în lista celor care vor beneficia de finanţare în cadrul Programului Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020, în valoare de peste 90 de milioane de euro.

„Ministrul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, domnul Lucian Nicolae Bode, a aprobat în urmă cu o zi Ordinul nr. 2018/02.11.2020, care prevede includerea proiectului inelului ocolitor al municipiului Târgu Mureş în lista celor opt proiecte de infrastructură de transport care vor beneficia de finanţare în cadrul Programului Operaţional Infrastructură Mare (POIM), 2014-2020. Proiectul, având ca beneficiar municipiul Târgu Mureş, are o valoare totală de 438.845.261,18 lei, peste 90 de milioane de euro şi presupune realizarea unui tronson de 13,52 kilometri, a unui pasaj superior peste strada Gheorghe Doja şi calea ferată, a unui pasaj superior peste strada 8 Martie, a unui viaduct peste valea pârâului Budiu şi strada Budiului”, a arătat primarul Soos Zoltan.

De asemenea, în proiect vor fi incluse şi opt intersecţii mari, Bulevardul 1 Decembrie 1918, Calea Sighişoarei – zona Shopping City, Calea Sighişoarei – zona Viile Dealului Mic, Calea Sighişoarei – zona Budiului, sens giratoriu conexiune A3, strada Libertăţii, prelungire strada Insulei, intersecţia strada Insulei cu strada Barajului.

Potrivit primarului, într-o primă fază se va realiza Tronsonul 3, în valoare de 75.008.396 lei (15.395.180 euro), care presupune racordul la Autostrada Transilvania şi până la intersecţia cu strada Budiului, ieşire spre sat Budiul Mic, în lungime de aproximativ 2,5 kilometri.

De asemenea, Tronsonul 6, în valoare de 49.371.678 lei (10.922.212 euro), care va fi racordul cu centura Ernei-Corunca până la drumul european E 60-Calea Sighişoarei, în lungime de aproximativ 1,6 kilometri.

„În acest fel, se va realiza scoaterea traficului de tranzit din oraş, care se aşteaptă să crească o dată cu finalizarea Autostrăzii Transilvania, astfel încât să se evite situaţia neplăcută în care toate vehiculele ar fi ieşit pe strada Gheorghe Doja”, a spus Soos.

Preşedintele Consiliului Judeţean Mureş, Peter Ferenc, a arătat că reuşita respectivă are la bază colaborarea între cele două instituţii, dar şi colaborarea dintre primar şi preşedintele CJ.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare