Virgil Ogășanu: Vom urca fără mască pe scenă

Actorul Virgil Ogăşanu, care pe 19 septembrie va urca pe scenă la Teatrul ”Bulandra”, în spectacolul „Pisica pe acoperişul fierbinte”, afirmă că va juca fără mască, dar bucuria întâlnirii cu spectatorii va fi afectată de perioada de pandemie.

„Bucuria este că începem, dar ea va fi afectată şi pentru spectatori, şi pentru noi. Noi vom urca fără mască pe scenă, nu putem altfel. Din păcate, chiar dacă astea sunt condiţiile şi înţeleg toate aceste probleme, şi unii dintre colegii mei au şi ei dreptate, nu au jucat de mult, sunt fericiţi să joace, şi pot să spun că şi eu mă bucur de asta, dar situaţia este destul de grea. Este exact ca la tenis. Am văzut acum US Open-ul, unde se joacă fără spectatori. Nu are niciun haz acest turneu. La fel şi la teatru şi oamenii ar putea intra cu teamă. La teatru nu trebuie să intri cu teamă. În sala de teatru intri îmbrăcat frumos, stai să vezi un spectacol, să te bucuri, să te rupi de realitatea cotidiană, să intri într-o lume fantastică şi să te întorci acasă încărcat cu bagaje noi de cunoştinţe, de emoţii şi aşa mai departe. Or, lucrul ăsta nu se va întâmpla, actorii sunt şi ei stresaţi, să nu credeţi că joacă foarte relaxaţi, le e teamă şi lor, ne uităm unii la alţii să nu fim bolnavi, să nu cumva să se întâmple ceva. Deci, e un moment greu, nu sunt foarte încântat de această poveste”, a declarat Virgil Ogăşanu pentru AGERPRES.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare