Subprefectul maghiar de Cluj a publicat dosarul de utecist al șefului Academiei Române

Zoltan Gyorke, subprefect de Cluj, a publicat pe reţelele sociale dosarul de cadre al lui Ioan Aurel Pop, preşedintele Academiei Române, scrie Adevărul.

Actualul preşedinte al Academiei Române, Ioan Aurel Pop a devenit membru al UTC încă din anul 1969. Pop, care avea să devină rectorul celei mai mari universităţi din România după anul 2000, a început să primească funcţii politice în cadrul UTC încă din timpul liceului. El a urmat liceul la Braşov, la „I.A. Şaguna”, iar din 1974 a urmat cursurile Universităţii Babeş-Bolyai, pe care a absolvit-o cu notă maximă.     

„Ca student, pe lângă interesul deosebit ce l-a manifestat în pregătirea lui, a desfăşurat şi o susţinută activitate obştească. A fost secretar al ASC (n.r. Asociaţia Studenţilor Comunişti), vicepreşedinte pentru probleme politico-ideologice în Consiliul UASC pe Universitate, reprezentant al studenţilor în Consiliul profesoral al facultăţii”, reiese din dosarul de cadre al preşedintelui Academiei Române. 

Uniunea Tineretului Comunist a fost cea mai importantă pepinieră de cadre a Partidului Comunist Român. Primul secretar…

Publicată de Zoltán Györke pe Duminică, 6 septembrie 2020

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare