Liberalii anunță după alegeri atacul la CCR

Liderul deputaţilor liberali, Florin Roman, a declarat joi, într-o conferinţă de presă la Alba Iulia, că dacă Partidul Naţional Liberal (PNL) va avea după alegerile parlamentare majoritatea necesară, Curtea Constituţională a României (CCR), despre care a opinat că a devenit un fel de Dumnezeu, va fi reformată.

„CCR a devenit un Dumnezeu de pe vremea lui Adrian Năstase. Până la Adrian Năstase, deciziile CCR puteau fi cenzurate de către două treimi din Parlamentul României. În urma acestei modificări, practic, CCR a devenit un fel de Dumnezeu, care, de foarte multe ori, a legiferat peste Parlamentul României. Pentru a rezolva această problemă, e nevoie de mai mult, e nevoie de revizuirea Constituţiei României şi modificarea modului de numire a judecătorilor la CCR”, a spus Florin Roman.

Liberalul a mai susţinut despre CCR că este, în mare parte, o „anexă” a PSD.

„Dacă vom avea majoritatea necesară, am spus că vom reforma CCR care, din păcate, nu mai este a României, este, în mare parte, o anexă a PSD”, a declarat liberalul.

Florin Roman a mai spus că şi Avocatul Poporului, Renate Weber, ar urma să fie schimbat.

„Din punctul nostru de vedere, Renate Weber nu mai reprezintă interesele poporului român. Renate Weber este ‘avocatul’ PSD şi, imediat după alegerile din decembrie, când vom prelua majoritatea parlamentară, o vom revoca din funcţie pe doamna Renate Weber”, a declarat deputatul PNL.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare