Ministrul Culturii dă vina pe Constituție în coronavirus

Un program treptat al reducerii măsurilor impuse în contextul epidemiei de Covid-19 nu a fost implementat în România din cauza Constituţiei, a explicat vineri ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, într-o videoconferinţă, transmite news.ro.

„Ministerul Culturii a propus de acum trei săptămâni un program care vizează activitatea sectorului cultural. Suntem în discuţii avansate cu Ministerul Sănătăţii pentru a elabora noi norme de relaxare. În Vest, a fost posibilă o predictibilitate pentru două, trei luni. Aici, din păcate, am fost constrânşi de factorul constituţional. Guvernul nu a putut da măsuri şi termene în primă fază decât pe perioada stării de urgenţă, iar în a doua, pe cea a stării de alertă”, a explicat Gheorghiu.

Un act normativ emis de Guvern referitor la desfăşurarea evenimentelor „nu se poate întinde, din punct de vedere calendaristic, dincolo de data de 15 iunie”. El a motivat: „Asta este legea în România. Ca să fie un act normativ constituţional trebuie să facem un proiect de lege – şi l-am făcut deja – care va fi înaintat Parlamentului. Odată trecut de Parlament, devine un act normativ al statului român prin care organizatorii de evenimente ştiu sigur că se poate sau nu să fie organizate evenimente cu peste 1.000 de participanţi”.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare