Biserica Catolică iartă ”în anumite condiții” păcatele celor infectați cu COVID-19

Biserica Catolică a decis să acorde vineri, în anumite condiţii, „indulgenţă deplină”, sau iertarea păcatelor, credincioşilor afectaţi de pandemia de coronavirus, indiferent dacă sunt în spital sau în locuinţele lor, relatează AFP și Agerpres.

Conform unui decret publicat vineri de una dintre instanţele Vaticanului, iertarea se referă şi la alţi credincioşi catolici: profesioniştii din domeniul sănătăţii şi rudele care îngrijesc pacienţii infectaţi cu noul coronavirus, expunându-se astfel la riscul de contagiune, precum şi persoane care se roagă suficient pentru pacienţi şi sfârşitul pandemiei.

Pentru a beneficia de aceste indulgenţe, bolnavii trebuie să participe la un anumit număr de ceremonii religoase transmise la distanţă sau la alte forme de devoţiune, dând dovadă în acelaşi timp de „un spirit detaşat de orice păcat”, prevede decretul apostolic.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare