2 dintre cei 3 militari morți în râpa din Argeș au avut misiuni în Afganistan

Cei trei militari morţi după ce un camion s-a răsturnat într-o râpă, în judeţul Argeş, aveau 32, 38 şi 40 de ani, iar doi dintre ei fuseseră în misiuni în Afganistan. Cei nouă militari răniţi sunt în stare stabilă şi au fost repartizaţi la spitale militare din Braşov, Piteşti şi Bucureşti.

Conform MApN, cei trei sunt plutonierul-major Mihai Ionuţ Toma, caporalul clasa a III-a George-Emilian Catană şi caporalul clasa a III-a Petre Cristian Toader, iar vineri, la ora 8.30, vor fi organizate în unităţile militare din ţară ceremonii de comemorare.

Plutonierul-major Mihai Ionuţ Toma avea 38 de ani şi era necăsătorit. Era veteran al teatrelor de operaţii, cu două misiuni executate în Afganistan, fiind angajat al MApN din anul 2002.

Caporalul clasa a III-a Petre Cristian Toader era în vârstă de 32 de ani, era căsătorit şi avea un copil. Executase o misiune în teatrul de operaţii din Afganistan, fiind angajat al MApN din anul 2008.

Caporalul clasa a III-a George-Emilian Catană, avea 40 de ani, era angajat al MApN din anul 2002. Era căsătorit şi avea un copil.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare