Zgonea: Plenul Camerei se va pronunţa luni asupra ridicării imunităţii Elenei Udrea

Preşedintele Camerei, Valeriu Zgonea, a declarat, joi, că plenul se va pronunţa luni asupra asupra cererii de începere a urmăririi penale în cazul Udrea, unde există deja aviz pozitiv, precum şi asupra celorlalte cereri ale Justiţiei, sub rezerva primirii raportelor de la Comisia Juridică.

„Am stabilit, cu această ocazie, pentru că ne-a venit raportul pe primul dosar în cazul doamnei deputat, fost ministru al Dezvoltării, să avem un plen imediat după plenul reunit de luni, cu patru puncte: luăm act de încetarea mandatului domnului deputat PPetre Roman al doilea- raportul venit de la Comisia Juridică în primul dosar de ridicare a imunităţii şi începere a urmăririi penale, sub rezerva primirii celorlalte două rapoarte pe care le-am trimis acum la Comisia Juridică”, a spus Zgonea, după şedinţa BP.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare