Viktor Orban: SUA nu vor mai putea „critica pe alţii după astfel de alegeri”

Media apropiate de puterea de la Budapesta au relatat vineri despre alegaţiile de ”fraudare” a alegerilor prezidenţiale din SUA vehiculate de Donald Trump, un ”prieten al Ungariei”, după cum a afirmat premierul ungar Viktor Orban, relatează AFP conform Agerpres.

„Tensiune enormă în America după numeroase indicii de fraudă”, a titrat Origo.hu, principalul site de media proguvernamental din Ungaria condusă de Orban, criticat ca autoritarist.

Descriindu-l pe preşedintele american în exerciţiu drept un „prieten al Ungariei”, Viktor Orban a subliniat, într-un interviu acordat vineri postului public de radio, că Statele Unite nu vor mai putea „critica pe alţii după astfel de alegeri”.

Şeful executivului ungar a subliniat că relaţiile bilaterale şi economice dintre ţara sa şi SUA sunt în „cea mai bună formă posibilă” după venirea lui Trump la putere. „Am fost mereu alături de preşedintele Trump”, a subliniat Orban.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare