VIDEO/Ambasadorul desemnat al României în Germania: Bulgaria complică șansele României de aderare la Schengen

Ambasadorul desemnat al României în Germania, Emil Hurezeanu, a vorbit despre zidul de aproape 40 de kilometri de sârmă ghimpată, soluţie găsită de autorităţile bulgare pentru a proteja graniţa Uniunii Europene de terorism. „E o situație care agravează contextul accesului nostru în spațiul Schengen pentru că pericolele au crescut și atunci europenii membri în spațiul Schengen vor spune: nu ne mai încurcăm cu România și Bulgaria”, spune el.

„Linia de înaintare a refugiaților care pot fi presărați și cu amatori ai Statului Islamic, aceasta este, prin Balcani, e mai scurt drumul. Există o minoritate musulmană în Bulgaria, traficul dintre Bulgaria și Turcia este dens, sunt două țări care aparțin aceluiași spațiu NATO. Noi, care avem propriii noștri refugiați în țările occidentale, în interiorul Uniunii Europene, e vorba de oameni pe care îi alungă sărăcia, ne așteptăm să fie primiți, integrați. Ne vom aștepta ca și noi să-i primim pe ai altora. România face parte dintre țările cu cele mai puține resurse din interiorul UE, dar care și-a declarat disponibilitatea să primească peste 2.000 de refugiați. Țări mai mari nu pun problema asta. În ceea ce ne privește pe noi, acum în fața porților Shengen… Ce facem în situația de acum? E o situație care agravează contextul accesului nostru în spațiul Schengen pentru că pericolele au crescut și atunci europenii membri în spațiul Schengen vor spune: „nu ne mai încurcăm cu România și Bulgaria, au rămas pe dinafară, sunt ecluzele de aflux al unor refugiați, posibil teroriști, haideți să-i lăsăm la o parte. Aceasta ar fi o variantă. O altă variantă ar fi: haideți să întărim spațiul sud-est european, omologându-l, extinzând spațiul Schengen în spațiul sud-est european, spațiul atlantic care să devină și spațiu Schengen. Cred că ne vom îndrepta spre a doua ipoteză, pentru că e nevoie de o strângere a rândurilor, de coeziune, și Bulgaria și România s-ar apăra mai bine și din această perspectivă a noilor pericole”, a declarat Emil Hurezeanu.

„Trebuie îndeplinită datoria celor care au nevoie de ajutor. Trebuie stârpiți traficanții și trebuie împărțită povara. Trebuie să faci diferența între refugiații de care ai avea nevoie pentru împrospătarea sângelui, pentru că sunt țări bătrâne și obosite”, a conchis jurnalistul Emil Hurezeanu.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare