VIDEO: Inventatorul canadian de origine română Cătălin Alexandru Duru, record mondial

Cătălin Alexandru Duru, inventator canadian de origine română, a reușit cea mai mai lungă deplasare continuă cu ajutorul unui dispozitiv ‘hoverboard’, placă autopropulsată, deasupra unui lac din Canada, recordul fiind înregistrat de World Guiness Records, scrie Daily Mail în ediția online, transmite Agerpres.

Inventatorul de origine română a reușit să se deplaseze continuu pe o distanță de 275,9 metri, la o înălțime de aproximativ 4,8 metri, deasupra lacului Ouareau, în provincia Quebec, cu ajutorul plăcii autopropulsate realizate de el.

Potrivit lui Duru, placa poate fi folosită pentru deplasare luându-se în calcul orice tip de suprafață, însă de obicei efectuează testele deasupra întinderilor de apă pentru că poate ajunge la ‘înălțimi înspăimântătoare’ și motoarele ar putea să cedeze la un moment.

‘Am vrut să demonstrez că este posibil un zbor stabil cu ajutorul unei plăci autopropulsate, iar un om poate sta pe ea și să o controleze cu picioarele’, a mai declarat Alexandru Duru.

‘Este cu adevărat o reușită fermecătoare și incredibilă în domeniul ingineriei și transportului’, a declarat un purtător de cuvânt al Guiness World Records.

Succesul lui Cătălin Alexandru Duru arată că a depășit de mai bine de cinci ori distanța înregistrată anterior ca record mondial de World Guiness Records, respectiv 49,98 de metri, pentru o deplasare continuă cu o astfel de placă autopropulsată, potrivit dailymail.co.uk.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare