Vicepreședinte PNL: “Trădătorii care-și aruncă cenușă în cap, mai o șansă să fie primiți la discuții”

Un vicepreședinte PNL lasă ușa deschisă celor care au plecat din PNL și ar vrea să vină înapoi în partid. Dar pune condiții, scrie de banat.ro.

„Primesc întrebări de la foști primari care au părăsit PNL, care sunt nemulțumiți de modul în care sunt tratați în PSD, că nu au primit nimic din ceea ce li s-a promis. Eu am spus și altă dată: partidul PNL și în special filiala Timiș este o organizație foarte puternică, organizație care a fost în stare să câștige o bătălie la cel mai înalt nivel, chiar dacă a avut un număr mare de trădări exact în toiul bătăliei. În aceste condiții nu avem nevoie ca acum să ni se alăture cei care ne-au trădat. Ce mi se pare ciudat e că aceste semnale vin spre noi pe canale discrete. O primă condiție ca să stăm de vorbă într-o zi, că nu vrem să spunem că nu o să mai stăm de vorbă cu nimeni care a părăsit partidul, o primă condiție e ca ei să-și arate public aceste nemulțumiri. Altminteri ni se par total neserioși. Dacă ei ne transmit nouă că-și pun cenușă în cap, că PSD e un partid vai de el, că regretă, trebuie să iasă în public ca într-o bună zi, și nu mâine, să stăm de vorbă”, a declarat primarul Timișoarei, Nicolae Robu, care este și vicepreședinte PNL:

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare