Vicele liberal al CJ Timiș își face viloi de juma de milion de euro cu șemineu de 20.000 euro

Vicepreședintele PNL al CJ Timiș, Alexandru Proteasa, este acuzat că își construiește o casă de aproape 500.000 de euro.Alexandru Proteasa este un samsar imobiliar din Moșnița Nouă și a fost promovat de către noua conducere a PNL Timiș în frunte cu Alin Nica și Dănuț Groza, în toamna anului 2020, direct în funcția de vicepreședinte al CJ Timiș, deși la vremea respectivă era un ilustru necunoscut la nivelul filialei. Numirea a fost făcută, spun surse politice, deoarece Alexandru Proteasa este un apropiat al lui Alin Nica, transmite Buletin de Timișoara.

Potrivit unor surse ale Buletin de Timișoara, Alexandru Proteasa, pe lângă casele pe care le construiește pentru a le vinde celor care se bagă în jug la un credit pe zeci de ani, își ridică acum o casă, pe strada Bisericii din Moșnița Veche, proprietate personală. Autorizația de construire a fost emisă pe numele său în data de 01.10.2020.

“Casa lui Proteasa. Doar cărămida și montajul a ajuns la 60.000 €. Geamurile 80.000 €. Șemineul 20.000 €. Mobilă 100.000 €. Se câștiga bine la stat. Casa costa aproape de 500.000 €“, au declarat sursele BT.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare