Uniunea Federală a Naționalitătilor Europene: Noua lege ucraineană privind minorităţile nu oferă soluţii adecvate pentru solicitările minorităţilor naţionale

Noua lege ucraineană privind minorităţile nu oferă soluţii adecvate pentru solicitările minorităţilor naţionale, mai mult, în unele cazuri amendamentele creează şi mai multă confuzie – a transmis, joi, Uniunea Federală a Naţionalităţilor Europene (FUEN) într-un comunicat remis agenţiei ungare de presă MTI.

Organizaţia umbrelă a minorităţilor etnice, lingvistice şi naţionale din Europa, care are peste 100 de organizaţii membre, a reacţionat la anunţul făcut miercuri de Comisia Europeană (CE), care a propus deschiderea negocierilor de aderare cu Ucraina şi Republica Moldova.

În comunicat, FUEN aminteşte că una dintre condiţiile începerii negocierilor de aderare la UE cu Ucraina este adoptarea unei legi privind minorităţile naţionale; parlamentul ucrainean şi Consiliul Suprem au adoptat noua lege privind minorităţile naţionale în decembrie 2022, însă actul legislativ a fost puternic criticat de minorităţile ucrainene, de statele membre ale UE şi de organizaţiile societăţii civile.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare