Ungaria are o condiție cheie pentru o întâlnire Orbán-Zelenski

O întâlnire dintre premierul Ungariei, Viktor Orban, și președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, va avea loc dacă autoritățile de la Kiev vor îndeplini toate cerințele Budapestei privind drepturile minorității maghiare (ungurii care trăiesc în regiunea transcarpatică a Ucrainei), a anunțat ministrul ungar de Externe, Peter Szijjártó.

„Dacă se va întâmpla așa, atunci va avea sens o discuție despre când și cum s-ar putea desfășura o întâlnire la nivel înalt”, a spus Szijjártó la o conferință de presă difuzată pe rețeaua de socializare X. Potrivit acestuia, îndeplinirea cerințelor poate deveni o filă albă în relațiile de cooperare dintre cele doua tari.

Anterior, în timpul negocierilor cu delegația ucraineană, Ungaria a cerut Ucrainei să restabilească drepturile de care minoritatea maghiară s-a bucurat înainte de 2015. Szijjártó a evocat, în acest sens, posibilitatea obținerii unei diplome de liceu în limba maghiară, precum și utilizarea limbii maghiare în domeniul culturii și al învățământului superior.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare