Un spital de campanie din Siria a fost lovit de un raid al aviației ruse; 13 persoane ucise

Cel puțin 13 de persoane au fost ucise într-un raid al aviației ruse care a lovit un spital de campanie din nord-vestul Siriei, a anunțat miercuri Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), relatează AFP, conform Agerpres.

’13 persoane au fost ucise într-un raid al aviației ruse care a lovit marți un spital de campanie din localitatea Sarmine, printre persoanele ucise numărându-se și un kinetoterapeut, un gardian și un membru al apărării civile’, a precizat ONG-ul cu sediul în Marea Britanie, care dispune de o rețea largă de surse pe întreg teritoriul Siriei.

Situată în provincia Idleb, clinica a fost ‘deteriorată considerabil’ de loviturile aeriene, a confirmat un angajat al Syrian-American Medical Society (SAMS), care administrează spitalul de campanie.

‘Ieri (marți), o structură a SAMS în apropiere de Sarmine, la Idleb, a fost atinsă de o lovitură aeriană. Conform primelor informații de pe teren, am pierdut doi angajați ai spitalului, un kinetoterapeut și un infirmier’, a afirmat angajatul sub rezerva anonimatului, care nu a precizat dacă loviturile au fost lansate de avioane rusești.

Ministerul rus al Apărării a anunțat miercuri că a lansat raiduri asupra Sarmine, însă nu a menționat și dacă spitalul a fost atins.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare