Un româno-japonez a câștigat Olimpiada de Informatică a Europei Centrale și va studia la Oxford

Tânărul beiușean Tamio Vesa Nakajima, proaspăt absolvent de liceu, a câștigat medalia de aur la Olimpiada de Informatică a Europei Centrale care a avut loc, în perioada 10-15 iulie, la Ljubljana, în Slovenia, el fiind deja admis la Universitatea Oxford din Marea Britanie.

„Tamio a optat și este deja student al Universității Oxford, după ce a primit mai multe oferte și a fost chiar acceptat la cea mai faimoasă universitate din lume în domeniul tehnic, Massachussets Institute of Technology din Boston, Statele Unite. Am discutat cu el și cu mama lui, înainte de a pleca în Slovenia și mi-a spus că a ales Oxford,’ a declarat, pentru AGERPRES, profesorul Lucian Ropa, directorul Liceului Vocațional Pedagogic ‘Nicolae Bolcaș’ din Beiuș.

Fiind încă în București, pe drumul de întoarcere alături de fiul ei, dar și pentru a rezolva vizele pentru următoarea Olimpiadă, cea internațională, din Teheran, mama tânărului, Adriana Vesa a declarat, luni, pentru AGERPRES, că a fost un concurs foarte greu, cu două zile de probe a configurației calculatoarelor de câte cinci ore și două zile de concurs, intercalate.

‘Probele de concurs au constat în rezolvarea a trei probleme de algoritmică în decurs de cinci ore. Dar mai multe doar fiul meu vă poate spune,’ a precizat Adriana Vesa.

Ca elev al Liceului beiușean, o instituție de prestigiu care a dat țării 12 academicieni, Tamio a fost un elev de nota zece, el terminând cu media generală zece în cei patru ani de liceu, iar Bacalaureatul din acest an l-a luat cu zece la matematică și informatică, doar la limba și literatura română, a obținut 9,50.

Tamio a făcut parte din lotul național al României de informatică, lot care a mai câștigat două medalii de aur — prin Andrei Popa și Costi-Andrei Oncescu și una de argint.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare