Un grup de atacatori plănuise mai multe explozii pe stadionul din Hanovra

Un grup de atacatori plănuise să detoneze mai multe dispozitive explozibile marți seară în incinta stadionului de fotbal din Hanovra unde era programată să se dispute partida dintre Germania și Olanda, care a fost anulată, relatează joi cotidianul Bild, potrivit Reuters, transmite Agerpres.

Bild precizează că a obținut o copie a documentului pe care serviciul de informații interne din Germania l-a oferit marți ministrului de interne Thomas de Maiziere, conținutul fiind atât de șocant pentru autorități, încât acestea nu au avut altă opțiune decât să anuleze meciul.

Bazat pe informații ale serviciilor secrete, documentul detalia cum un grup de atacatori a plănuit să detoneze mai multe bombe pe stadionul din Hanovra, dar și o altă bombă în centrul orașului.

Atacatorii plănuiseră să introducă explozibilii în stadion cu o ambulanță, conform documentului citat de Bild. Liderul grupului urma să filmeze atacul de pe stadion. Un alt atac fusese plănuit să aibă loc după miezul nopții în gara din Hanovra.

După anunțul privind anularea meciului, autoritățile au precizat că nu au descoperit explozibili pe stadion.

Premierul landului Saxonia Inferioară a spus miercuri că oficialii germani au avut indicii concrete privind o amenințare la adresa securității care i-au determinat să anuleze meciul amical de fotbal dintre Germania și Olanda.

Cancelarul german Angela Merkel urma de asemenea să asiste la meci.

Ministerul de Interne nu a confirmat deocamdată informațiile din Bild.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare