UE temperează Ucraina după depunerea cererii de aderare: E un drum lung

Uniunea Europeană trebuie să analizeze cu seriozitate posibilitatea de a oferi Ucrainei statutul de ţară candidată ca parte a încercării sale de a adera la blocul comunitar, a declarat marţi preşedintele Consiliului European, Charles Michel, în timp ce preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a atras atenţia că drumul Kievului spre UE va fi unul lung, relatează DPA conform Agerpres.

Solicitarea Kievului de a adera la UE a fost „simbolică, politică şi legitimă”, a declarat Michel în cadrul unei reuniuni speciale a Parlamentului European.

Preşedintele Consiliului European a spus că înţelege apelul emoţional al preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski ca ţara sa să fie primită rapid în UE, dar că deciziile trebuie luate pe baza unor „alegeri corespunzătoare”.

„Este dificil, ştim că există diferite viziuni în UE” în privinţa extinderii, a afirmat Michel, potrivit Reuters.

În cadrul aceleiaşi sesiuni speciale a PE, preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a atras atenţia că urmează un „drum lung” până când Ucraina va putea să adere la UE.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare