Tudose nu exclude o reîntoarcere în PSD

Eurodeputatul Mihai Tudose a declarat luni, pentru AGERPRES, că nu exclude o reîntoarcere în PSD, dar că o hotărâre în acest sens va lua numai după ce va avea o discuţie cu preşedintele interimar Marcel Ciolacu, cu noua echipă de conducere a PSD, dar şi cu membrii fostei organizaţii Pro România de la Brăila, care şi-au dat sâmbătă demisia în bloc din partid.

„Săptămâna aceasta sunt la Bruxelles, dar în weekend mă întorc în România şi voi avea o discuţie atât cu el (n.r. Marcel Ciolacu), cât şi cu o parte dintre noii colegi din noua conducere a PSD. După aceasta, voi avea o discuţie şi cu colegii de la Brăila şi cu oamenii Brăila, pentru că, până la urmă, acolo e baza. În urma acestor discuţii, voi lua o hotărâre. Nu exclud o reîntoarcere în PSD, dacă lucrurile care m-au făcut să plec au dispărut. O parte dintre ele a dispărut, Dragnea şi conducerea centrală, o parte dintre cei care făceau, ca să spun aşa, politica mare pe lângă Dragnea. Atât timp cât noul PSD îşi asumă că nu mai face nişte lucruri, putem avea o discuţie”, a declarat Tudose.

Declaraţia lui Mihai Tudose vine după ce, duminică seara, preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că este posibil ca acesta să se întoarcă în rândurile social-democraţilor.

Întrebat, la Antena 3, dacă se întoarce Mihai Tudose în PSD, Ciolacu a spus: „Este posibil. Este posibil să se întoarcă. Trebuie avută o discuţie în interiorul organizaţiei de la Brăila şi ţinând cont că domnul Tudose e un europarlamentar din 36, nu e un parlamentar din 465, câţi sunt în Parlamentul României”.

Organizaţia Pro România Brăila a demisionat în bloc din partid, sâmbătă, în urma unei şedinţe lărgite în care şefii şi membrii din organizaţia judeţeană şi cea municipală au decis să îşi ia „rămas-bun de la politica pumnului în gură, dusă în ultima perioadă de Victor Ponta (Dragnea 2)”.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare