Tribunalul nu a admis cererea DNA de arestare a lui Gh.Nichita, primarul Iașiului TOȚI CEI REȚINUȚI AU FOST ELIBERAȚI

Gheorghe Nichita, Liviu Hliboceanu şi Ştefan Avîrvarei au fost puşi în libertate. Magistraţii Tribunalului Bucureşti au dispus eliberarea lor sub control judiciar, scrie Ziarul de Iași.

Primarul Iaşiului, Gheorghe Nichita, va fi cercetat în libertate sub control judiciar, ca şi şeful Poliţiei Locale ieşene şi şeful de serviciu din instituţie, reţinuţi joi seară de procurorii DNA, a hotărât Tribunalul Bucureşti.

Potrivit unui comunicat al DNA transmis vineri AGERPRES, procurorii anticorupție l-au reținut pe Nichita pentru instigare la folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, în formă continuată (cinci acte materiale), instigare la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, instigare la acces ilegal la un sistem informatic și instigare la operațiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice.

În dosar au fost reținuți și vor fi prezentați pentru arestare preventivă Liviu Hliboceanu,director general al Poliției Locale Iași, și Ștefan Avîrvarei, șef serviciu în cadrul poliției.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare