Tăriceanu împotriva mitingurilor PSD

Președintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, consideră că nu sunt necesare în acest moment mitinguri de susținere, dar a precizat că „lumea e liberă să protesteze”.

Întrebat dacă ALDE va participa la mitingurile organizate de PSD pe 9 decembrie, Tăriceanu a spus: „Nu știu cine organizează proteste, eu nu sunt încă informat, dar lumea e liberă să protesteze. Se întâmplă de atâta vreme. E în ultima vreme o anumită tendință de a muta disputele politice, lupta politică, din Parlament, care este forumul democratic, în stradă. (…) Nu știu, eu cred că nu e nevoie în acest moment de mitinguri de susținere”.

El a precizat, după ședința Biroului permanent al Senatului, că luni sau marți va avea loc „ședința săptămânală de coaliție”, în urma căreia va putea face mai multe comentarii.

„O să avem o ședință de coaliție și, probabil, voi afla mai multe și atunci voi putea să fac și alte comentarii”, a adăugat Tăriceanu.

Senatorul Claudiu Manda, lider al organizației PSD Dolj, estimează că la mitingul organizat pe 9 decembrie, la Craiova, vor fi prezente 30.000 de persoane.

„Din câte am înțeles, sunt foarte multe organizații județene care vor face (astfel de mitinguri — n.r.). (…) Pot să vă spun clar că noi la Dolj stabilisem inițial pentru ora 17,00, a rămas ora 15,00, ca să ne sincronizăm și cu alte organizații județene. La Dolj ne așteptăm să fie, probabil, în jur de 30.000 de oameni”, a precizat el, la Palatul Parlamentului.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare