Tăriceanu, despre dosarul Microsoft: Nu sunt sigur că nu voi fi chemat la audieri

Călin Popescu Tăriceanu a vorbit, marți seară, la B1 TV despre dosarul Microsoft, după în presă a apărut că a fost menționat în declarațiile unor martori care au precizat că o parte din banii obținuți din încheierea contractului cu Microsoft ar fi urmat să ajungă la fostul premier.

„Aceste documente care au apărut în ultimele 24 de ore prezentat ca o mare descoperire sunt de fapt nimic. Sunt documente publice, nu există niciun fel de implicare din partea Guvernului pe care l-am condus în acest dosar, n-am griji în acest sens. Ori este un demers de presă disperat de a face o bombă de presă, și în aceste condiții îi rog pe cei care au documentele să le dea la DNA, ori este o încercare disperată de a mă discredita pe mine ca președinte al Senatului și să ducă la demisia mea, și folosesc această cale cu un dosar important”, a spus Tăriceanu.

„Nu sunt sigur că nu voi fi chemat la audieri. Dar mă voi prezenta fără probleme. E imposibil să fiu implicat în acest dosar, se știe că premierul nu negociază contracte, nu face plăți, nu se implică în așa ceva”, a spus președintele Senatului.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare