SURSE/Motreanu in ședință liberalilor: În 2004, PSD a semnat în genunchi aderarea UE. Primul capitol încheiat: subvenția

Problema fermierilor trebuie abordată din două perspective- prima, de a veni cu soluții punctuale la revendicări. Cea de-a doua este legată de abordarea politicii agricole pe termen lung. Noua politică agricolă comună din PE va fi legată de viitorul agriculturii. În PE există o presiune foarte mare din partea socialiștilor și din partea Verzilor ca politica agricolă să se transforme într-o politică de mediu. Acest lucru va pune o presiune foarte mare, a afirmat in ședință liberalilor prim vicepreședintele PNL Dan Motreanu, europarlamentar.

PPE este principalul apărător al fermierilor. PPE este cel care s-a opus la toate derapajele socialiștilor. Anul trecut, cu sprijinul PPE, am reușit să deblocam pentru prima oară fondul de rezervă al CE pentru agricultură.Acum, de curând, am pus în discuție 3 lucruri importante- constituirea unui mecanism de achiziție de catre CE a cerealelor din Ucraina astfel încât aceste grâne sa nu se mai regăsească in Europa pentru a pune presiune pe prețul și competitivitatea fermierilor noștri. A doua propunere- de a crește suma alocată Rezervei pentru a da bani fermierilor. A treia- de a cere Comsiei posibilitatea ca guvernele care sunt afectate- să ofere ajutoare de stat, dar ele să nu fie trecute în deficitul la bugetul de stat. Pentru că asta e marea problema acum, e un cerc vicios. PNL și PPE au avut cele mai multe măsuri pentru fermieri. Marea bătălie care se va da în PE va fi pe aceasta politica agricolă comuna, pentru că are cea mai mare sumă alocata din buget. În 2004, PSD a semnat în genunchi aderarea UE. Primul capitol încheiat: subvenția. Ajungem abia în 2027 la media europeană în privința subvenției pe suprafața, a mai spus Motreanu.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare