SUA au REFUZAT să-l primească pe premierul rus Dmitri Medvedev pentru NEGOCIERI despre Siria

SUA au respins propunerea făcută de Rusia de a trimite o delegație oficială condusă de premierul Dmitri Medvedev la Washington și o delegație americană la Moscova pentru discuții mai aprofundate vizând cooperarea în Siria, a declarat miercuri ministrul rus de externe Serghei Lavrov, vorbind în Duma de Stat, camera inferioară a parlamentului rus, relatează Agerpres.

„Chiar astăzi am primit un răspuns oficial. Ni s-a răspuns că nu pot trimite o delegație oficială la Moscova și nici nu pot să primească o delegație rusă la Washington”, a declarat Lavrov, indicând că, în urmă cu o zi, președintele Vladimir Putin amintise de această inițiativă rusă de a trimite la Washington o delegație la nivel înalt, condusă de premierul Dmitri Medvedev, care să aibă în componența sa experți militari, reprezentanți ai serviciilor secrete și diplomației ruse.

„Noi am făcut această propunere la sfârșitul lunii septembrie, când președintele rus Vladimir Putin a luat cuvântul în deschiderea reuniunii Adunării Generale a ONU la New York”, a indicat Serghei Lavrov.

În mesajul părții americane se menționa că singurul lucru de care SUA sunt interesate este de a conveni asupra măsurilor destinate să permită evitarea incidentelor în Siria.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare