Specialist în alergologie: Persoanele care suferă de alergii clasice pot avea o reacţie şi la vaccinul împotriva coronavirusului. Persoanele cu boli cronice au risc foarte mare la vaccin

Profesor dr.Todor Popov, specialist în alergologie clinică în cadrul Clinicii de alergologie şi astm a Spitalului Universitar „Alexandrovska” din Sofia, a explicat că persoanele care suferă de alergii clasice pot avea o reacţie alergică şi la vaccinul împotriva coronavirusului.

„Organismele lor se opun substanţelor străine, formând anticorpi specifici care se leagă de respectivul agent străin. Aceştia sunt aşa-numiţii atopici. Acest lucru nu înseamnă, însă, că o persoană obişnuită nu poate avea reacţii. Există o substanţă organică, un material biologic, atunci există întotdeauna posibilitatea rezistenţei organismului. Teoretic, vaccinul produs de Pfizer şi BioNTech are un potenţial relativ scăzut de a provoca reacţii, deoarece este vorba despre un material extrem de simplu din punct de vedere biochimic, care nu este la fel de mare ca o moleculă. Acest lucru reduce şansele să provoace o reacţie alergică”, a precizat prof. Popov.

Specialistul bulgar a subliniat că, în prezent, sunt stabilite regulile necesare pentru vaccinare şi metodologia de acţiune înainte de imunizare.

„Cu siguranţă, trebuie să continuăm să îi selectăm cu atenţie pe cei care trebuie vaccinaţi. Bolile cronice joacă, de asemenea, un rol important, pentru că o persoană poate să fie expusă unui risc foarte mare. Cu siguranţă, unele medicamente pot intensifica unele reacţii după vaccin. Se recomandă ca pacienţii să fie consultaţi în prealabil şi să existe o selecţie preliminară a celor care vor fi vaccinaţi”, a menţionat prof. Popov.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare